Mihai avea doar 18 ani când viața lui însă s-a frânt brusc fiind călcat de o mașină. A lăsat în urmă părinți și frați îndurerați purtați prin instanță pentru a se face dreptate în acest caz.
Se întâmpla în noaptea de 12 aprilie 2015. Accidentul rutier a avut loc în comuna Călărași. Tânărul căzuse pe un drum din comună, fiind călcat de un șofer aflat sub influența băuturilor alcoolice și care nu l-ar fi observat. Conducătorul auto a fugit de la locul accidentului. Au urmat tot felul de anchete care se fac în astfel de cazuri, iar într-un final șoferul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, modificarea stării locului accidentului, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Procesul a început la Judecătoria Botoșani unde șoferul a recunoscut fapta. Iar după o serie de audieri, instanța a dat sentința.
Și anume pedeapsa pe care o va avea de executat este de patru ani de închisoare cu suspendare timp în care va avea de îndeplinit o serie de obligații impuse.
„În temeiul art. 93 alin. (1) Cod penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Botoşani la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă”,
se arată în decizia instanței
De asemenea, șoferul vinovat de producerea acestui cumplit accident va trebui să presteze 100 de zile muncă neplătită în folosul comunității la Direcția Județeană de Drumuri și Poduri (DJDP) sau la Primăria comunei Călărași.
Conform sentinței, membrii familiei care s-au constituit parte civilă în proces vor avea de primit în total daune morale și materiale în valoare de 142.000 de lei.
Mai exact, părinții au de primit 3.500 de lei daune materiale și 30.000 de lei daune morale fiecare. Iar cei cinci frați câte 15.000 de lei.
În total o sumă destul de mare însă care în mod cert toți banii din lume nu vor putea să îl înlocuiască pe cel care le-a fost copil respectiv frate.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Botoșăneancă prăbușită în plină stradă, echipajul SMURD chemat de un jandarm
Oana Sava
Jan 16, 2025
Acțiune „specială” în trafic: Un american, moldoveni și botoșăneni opriți de polițiști
Oana Sava
Jan 16, 2025
Amendă de 20.000 de lei și dosar penal pentru un botoșănean: CE avea ascuns în mașină
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
Șoferiță prinsă pe bulevard la volanul unei mașini „fantomă”
Oana Sava
Jan 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile