Joi, 23 iulie 2015, a fost o zi neagră. Un tânăr de doar 23 de ani își pierdea viața, la peste 40 de grade, pe un șantier pe care lucra ca muncitor, în județul Maramureș. Celor care l-au cunoscut pe Mihai nu le vine să creadă faptul că acesta nu mai e, că s-a stins când avea toată viața înainte.
Contul botoșăneanului a fost umplut de mesaje de condoleanțe și fotografii de la cei care l-au cunoscut și îndrăgit. Cel mai emoționant e chiar de la iubita băiatului, Ana Maria, cea care i-a scris următoarele: “De ce, Doamne? De ce tocmai pe el? Dumnezeu să te ierte, iubitul meu și să te odihnească… Nu o să te uit niciodată. Te voi iubi mereu, viața mea”.
Mihai își câștiga existența pe un șantier din localitatea Șișești, județul Maramureș, locul unde s-a produs evenimentul. La un moment dat, în ziua de joi, acestuia i s-a oprit inima și a fost doborât de caniculă, colegii săi de pe șantier alertând speriați autoritățile, însă echipajul de la Terapie Intensivă Mobilă SMURD, chiar după minute în șir de resuscitare, n-a mai putut să îl readucă pe Mihai Lungu la viață.
Deocamdată nu se știe exact de ce s-a stins Mihai, fiind foarte posibl ca acesta să fi murit de epuizare, la care s-a adăugat și valul de caniculă de peste 35 de grade Celsius.
(M.M.)
[[galerie-foto]]
Frumoasa actriță din Botoșani joacă într-o premieră pe scena Teatrului Național din București
Gabriela Erdic
Feb 05, 2025
Redacția Botoșăneanul
Feb 05, 2025
Aneta Gireadă NU mai este șefă la APIA Botoșani
Gabriela Erdic
Feb 05, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile