Mai fericit ca niciodată, tipul frumusel de la Botoșani și-a luat de mână iubita și au mers la Starea Civilă.
Andreea Bălan și botoșăneanul George Burcea au anunțat, de curând, că se vor căsători, iar ceremonia va avea loc undeva în Califoria, la Los Angeles. Dar, până la ceremonia propriu-zisă, cei doi au ajuns, deja, la Starea Civilă.Zilele trecute, de cum a ieșit soarele, primăvara fiind deja anunțată, Andreea Bălan și George Burcea s-au luat de mână și, în mare secret, au mers la Starea Civilă a Sectorului 4, acolo unde are, în acte, domiciliul frumoasa cântăreață. Nu au petrecut prea mult timp înăuntru, dar, la ieșirea din instituție, amândoi zâmbeau mai fericiți ca niciodată.
Îmbrăcați lejer, Andreea optând pentru un paltonaș negru care să îi pună de minune în evidență bluza pastelată și blugii, alături de un George Burcea care a preferat o geacă de piele și ochelari de soare ”aviator”, cei doi păreau extrem de încântați în momentul în care au ieșit, ținându-se de mână, de la Starea Civilă, locul în care, de altfel, pot încheia actele pentru cununia civilă a lor.
Zâmbind larg, vorbind unul cu celălalt și părând să fie mai îndrăgostiți ca niciodată, Andreea și George, după ce au plecat la Strea Civilă, s-au grăbit cât au putut spre casă, acolo fiind așteptați de Ella, micuța lor fetiță, propbabil pentru a sărbători în... trei.
Ceremonia nunții, pe plaja Sunset Beach
”În luna martie vom merge într-o vacanță,m în Statele Unite. Eu merg acolo măcar o dată pe an ca să îmi încarc bateriile. Așa că am ales să mergem la Los Angeles, cu atât mai mult cu cât este și visul lui George să vadă acel loc. El, ca și mine, urmărea, când era mic, un serial și visa să ajungă acolo, pe plajele din zona aceea. Așa că, am decis să îl ajut să își îndeplinească visul și, totodată, acolo ne vom căsători. Pentru că, da, o vom face, la apus de soare, privind oceanul, pe celebra plajă Sunset Beach”, ne-a spus Andreea Bălan, în exclusivitate.
(Sursa: Spynews)
Moș Crăciun însoțit de crăciunițe îi așteaptă pe copii în autobuzele Eltrans-ului
Gabriela Erdic
Dec 18, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile