O companie celebră retrage de pe piaţă milioane de balansoare.
Compania Fisher Price a retras de pe piaţă aproape 5 milioane de balansoare pentru bebeluşi, decizia fiind luată în urma unei anchete a agenţiei americane pentru protecţia consumatorilor, relatează ştiri pe surse, Conform agenţiei americane pentru protecţia consumatorilor, 32 de bebeluşi au murit în balansoarul Rock’n Play, lansat pe piaţă în 2009 de Fisher Price.
În general, bebeluşii s-au sufocat după ce s-au întors pe spate în balasoar în timp ce nu erau asiguraţi în centură. În urma acestor incidente, Academia Pediatrică Americană a descris produsul respectiv ca fiind „mortal“.
În instrucţiuni, Fisher Price recomandă ca balansoarul Rock’n Play să nu fie folosit în cazul copiilor mai mari de trei luni şi nici de către cei care au învăţat să se întoarcă pe spate. Mai mult, părinţii sunt sfătuiţi în mod clar să prindă centurile atunci când bebeluşul se află în balansoar.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
2,7 milioane de euro pentru dezvoltarea liceelor cu profil agricol din județ
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Femeie AMENDATĂ de polițiștii locali după ce și-a scos masa în stradă
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Inspectorii de muncă, în controale pe la firmele din Botoșani în cadrul unei campanii
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024