Deputatul PSD l-a lăudat pe
Doru Ciocan care, originar din Botoșani, ar fi unul dintre cei mai buni specialiști care vine din producție și care este extrem de priceput în domeniul legislației. Mihai Baltă a spus că a făcut demersuri la
ANRSC printr-un documentar transmis în urma discuțiilor numeroase cu privire la problematica de la Botoșani pe termoficare și furnizare de apă și canalizare.
”
Sper ca întâlnirea de astăzi să clarifice o serie întreagă de probleme, nu este o întâlnire în plan politic ci una în plan tehnic și legislativ. Probabil că vor mai rămâne încă multe chestiuni care trebuie clarificate, probabil că nu va fi nici ultima întâlnire a noastră cu domnia sa la Botoșani, dar cred că este un pas important făcut pentru a veni în sprijinul cetățenilor din municipiu și județ”, a declarat
Mihai Baltă.
Cel lăudat a luat cuvântul ulterior și a vorbit, în procent de
90% în ton negativ despre județul Botoșani care timp de două decenii a fost într-un continuu declin și a ținut să sublinieze că va răspunde doar la întrebările cetățenilor nu însă și a presei. Indirect,
Doru Ciocan a lăsat să se înțeleagă că nu are încredere în modul în care mass media obișnuiește să redea lucrurile.
(G.E.)
CITEȘTE:
Primarul legat de mâini la ședința cu șeful utilităților de la București