Revelionul Pensionarilor se va organiza anul acesta la Botoșani însă în cadru mult mai restrâns față de edițiile precedente.
Anunțul a fost făcut de primar, după ce au tot existat întrebări referitoare la organizarea acestui eveniment.
”O tradiție începută în 2006, văd că este o întreagă discuție vis a vis de Revelionul Pensionarilor, o tradiție continuată timp de 10 ani, suntem în al 11-lea an. Bineînțeles nu la amploarea din ultimii ani, dar cred că pot să spun în momentul de față să spun că pentru 5-600 de vârstnici putem organiza acest revelion”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
O altă variantă ar fi ca și organizațiile sindicale să vină cu un aport financiar pentru plata cheltuielilor aferente organizării Revelionului Pensionarilor.
”Noi am făcut demersuri, am trimis pe la 100 și ceva de firme scrisori. deocamdată nu avem sponsorizări, ce ne-a mai rămas ceva de la sărbători. Aici poate intrăm și pe o negociere cu cei de la Sindicatul Pensionarilor să fie cu o co-participare, vom vedea. O să avem o discuție, ei la un moment dat propuneau, când am fost în mandatele trecute, să vină și ei cu ceva”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Nu se știe exact data la care va avea loc evenimentul dedicat vârstnicilor și nici criteriile de selecție
PSD: Trei oferte pentru Autostrada de care se va lega Drumul Expres Botoșani - Suceava
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Valeriu Iftime a explicat ce înseamnă un președinte extremist pentru România – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Început de decembrie cu ploi și temperaturi mai mici decât cele normale: PROGNOZA actualizată
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024