Consiliul Județean Botoșani anunță deschiderea proiectului educaţional ,,Prezent şi viitor în siguranţă” în cadrul Programului „Şcoala de vară şi tabăra de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă” - ediţia a-VII-a, Botoşani – 2017.
Acțiunea se va desfășura la Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu” în perioada de 31 iulie – 4 august 2017.
La festivitatea de deschidere a celei de a VII- a ediţii, alături de cei 50 de elevi, a participat preşedintele Consiliului Judeţean, Costică Macaleţi.
Obiectivul principal al programului îl reprezintă formarea unui comportament preventiv adecvat prin cunoaşterea principalelor riscuri cu determinări în domeniul situaţiilor de urgenţă, a intensităţii şi ariei de manifestare a acestora, precum şi a măsurilor de prevenire, reducere sau limitare a efectelor negative asupra populaţiei, bunurilor materiale şi a mediului înconjurător.
Consiliul Judeţean Botoşani va aloca suma de 17.860,75 lei din bugetul Judeţului Botoşani pe anul 2017, asigurînd o parte din fondurile necesare pentru organizarea şi desfăşurarea activităţilor.
Președintele Consiliului Județean, Costică Macaleţi a arătat că astfel de activități sunt lăudabile și instituția pe care o conduce și-a dat întreg concursul pentru a oferi finanțarea necesară desfășurării evenimentului.
”Suntem onorați să fim parteneri și co-organizatori ai acestei tabere, iar Consiliul Județean va susține, și în viitor, astfel de acțiuni”,
a declarat președintele Consiliului Județean Botoșani.
Mailat a ales noua echipă după ce a refuzat Botoșaniul
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Traseul urșilor de la Comănești și Roșcani: Puncte de întâlnire la Plopenii Mari și Săveni
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Nova Apaserv Botoșani anunță întreruperea apei potabile pe mai multe străzi din municipiu
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile