Ministerul Finanțelor Publice a anunțat lansarea unei scheme de ajutor de stat în valoare de 100 milioane de euro.
Aceşti banii vor fi daţi firmelor private care creează locuri de muncă și oferă salarii de peste 3.000 de lei net pe lună.
Firmele private vor beneficia de un buget total de 100 de milioane de euro în 2019, finanțare nerambursabilă acordată din partea statului român.
Se vrea astfel sprijinirea investițiilor care promovează dezvoltarea regională prin crearea de locuri de muncă. Firmele care vor primi bani de la stat vor avea obligaţia să ţină angajaţii minim 5 ani pe posturi.
Pentru a fi declarate eligibile, firmele trebuie să conducă la crearea, pentru fiecare locaţie a realizării investiţiei, a cel puțin 15 locuri de muncă înalt calificate și calificate, ponderea locurilor de muncă înalt calificate fiind de minimum 15% din totalul locurilor de muncă nou-create dacă investiția este realizată în următoarele judeţe:
Călărași, Vaslui, Botoșani,Teleorman, Mehedinți, Suceava, Olt, Neamț, Vrancea, Buzău, Bacău, Galați, Giurgiu, Dâmbovița, Harghita, Ialomița, Maramureș, Mureș, Covasna, Satu Mare, Brăila, Dolj, Vâlcea, Bistrița-Năsăud, Tulcea, Sălaj, Iași, Hunedoara și Bihor.
Pentru celelalte județe, investițiile făcute cu ajutorul statului român trebuie să conducă la crearea, pentru fiecare locaţie a realizării investiţiei, a cel puțin 30 locuri de muncă înalt calificate și calificate, ponderea locurilor de muncă înalt calificate fiind de minimum15% din totalul locurilor de muncă nou-create.
Salariu de 4.600 lei net pentru muncitorii cu înaltă calificare
Printre condițiile de acordare a banilor se numără și plata angajaților calificați cu un salariu de 5.500 de lei brut, ceea ce înseamnă 3.200 de lei net. Pentru angajații cu înaltă calificare, salariul brut trebuie să fie de 8.000 de lei, adică 4.600 de lei net.
Locuri de muncă calificate sunt considerate locurile de muncă ocupate de persoane care deţin o diplomă emisă de o instituţie de ȋnvăţământ sau un certificat de calificare emis de un furnizor autorizat conform O.U.G. nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, cele înalt calificate fiind ocupate de persoane care deţin o diplomă din ȋnvăţământul postliceal sau superior.
Potrivit proiectului de hotărâre de guvern inițiat de ministerul Finanțelor Publice, cererea de plată a ajutorului de stat trebuie să fie însoţită de o scrisoare de garanție emisă de o instituție de credit sau instituție financiară prin care se prevede că, în cazul în care întreprinderea beneficiară de ajutor de stat nu își respectă obligațiile, instituția va plăti ea însăși suma corespunzătoare ajutorului de stat de recuperat.
În plus, MFP nu va efectua plata ajutorului de stat în cazul în care firma înregistrează debite restante la bugetele componente ale bugetului general consolidat.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Mizerie găsită de comisarii de la Garda de Mediu la Dorohoi
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
ANUNȚ Primăria Botoșani privind termenul de plată a taxei de salubritate
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
S-a spart gașca: Tineri gălăgioși „împrăștiați” de Poliția Locală
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Jandarmii botoșăneni solicitați la sfârșit de săptămână: CE evenimente vor avea loc
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024