Tinerii botoșăneni care au terminat liceul, indiferent că au promovat sau nu Bacalaureatul pot primi nişte bani de la Stat.
Agenţia Judeţeană pentru Ocupare Forţei de Muncă Botoșani aminteşte absolvenţilor de liceu promoţia 2017 posibilitatea înregistrării ca persoane în căutarea unui loc de muncă ca etapă prealabilă şi obligatorie pentru obţinerea indemnizaţiei de şomaj pana pe data de 25 iulie (inclusiv).
Potrivit prevederilor legii nr. 76/2002 absolvenţii trebuie să se prezinte la agenţiile pentru ocupare în raza cărora îşi au domiciliul în termen de 60 de zile de la absolvire.
Înscrierea absolvenţilor de liceu este posibilă indiferent de promovarea sau nepromovarea examenului de bacalaureat
În situaţia în care unii tineri mai au corigenţe, şi nu au situaţia şcolară încheiată la toate materiile, aceştia se pot prezenta tot în termen de 60 de zile de la susținerea și promovarea examenului de corigenţă. În acest sens adeverinţa eliberată de instituţia de învăţământ va specifica data promovării examenului de corigenţă.
Dacă absolvenţii aflaţi în una din situaţiile de mai sus nu se prezintă în intervalul de 60 de zile de la absolvire, au dreptul să se prezinte în continuare să se înregistreze ca persoane în căutarea unui loc de muncă dar nu vor avea dreptul la indemnizaţie de şomaj.
In vederea înregistrării la agenţiile de ocupare, absolvenţii trebuie să prezinte :
- Act de identitate fotocopie şi original;
- Certificat de naştere fotocopie şi original;
- Act de studii fotocopie şi original(adeverință de absolvire, certificate de absolvire sau diplomă de bacalureat după caz)
- Adeverinţa eliberată de medicul de familie din care sa rezulte dacă este ”apt de muncă” sau „ clinic sănătos”.
Absolvenţii promoţiei 2017, înregistraţi în evidenţa Agenţiei Judeţene pentru Ocupare Forţei de Muncă Botoșani pot beneficia în mod gratuit, de:
- informare şi consiliere profesională;
- mediere pentru identificarea unui loc de muncă;
- formare profesională gratuită prin programe care asigură iniţierea, calificarea, recalificarea, perfecţionarea, specializarea;
- prime la încadrarea în muncă și prime de mobilitate .
Până la această dată 177 absolvenți s-au înscris în evidențele agenției .
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
INCENDIU la Botoșani: Proprietarul casei a intrat în flăcări disperat să-și salveze bunurile
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
SEARA ACEASTA: Un botoșănean a ars de viu, medicii nu au mai putut să-i salveze viața
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Acțiune a polițiștilor la Dorohoi: S-a lăsat cu permise și certificate REȚINUTE
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Mesaj de la servicii: Atacatorii cibernetici păcălesc utilizatorii pentru a le fura datele bancare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024