Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Raluca Turcan.
Se pregătesc stimulente pentru angajații care lucrează la recalcularea pensiilor.
Recalcularea pensiilor din România este un proces care trebuie parcurs cu atenţie şi respect faţă de beneficiari, dar şi fără întârzieri, iar pentru continuarea accelerată a acestei activităţi în perioada următoare se lucrează la acordarea unor stimulente pentru cei care şi-au dublat activitatea, a transmis ministrul Muncii, Raluca Turcan.
„Ne-am asumat evaluarea tuturor dosarelor de pensii din România şi facem acest lucru în paralel cu procesarea dosarelor actuale ale românilor care se pensionează. Este un proces complex, dar absolut necesar, unul în care sunt deja implicate resurse considerabile. Calendarul nostru ţine cont atât de numărul de dosare rămase de evaluat, cât şi de gradul de complexitate al acestora.”,
a scris ministrul, sâmbătă, pe pagina sa de Facebook.
Potrivit acesteia, au fost deja evaluate peste 230.000 de dosare, însă vor urma altele de mare complexitate, cu elemente diferite de contributivitate.
„Ca iniţiator al recalculării pensiilor din România îmi doresc ca acest proces să fie parcurs cu atenţie şi respect faţă de beneficiari, dar şi fără întârzieri şi din aceste motive voi continua să mă aflu cât de des posibil între colegii din teritoriu, între cei care înţeleg şi contribuie la acest efort",
a transmis ministrul Muncii.
Aceasta a subliniat că determinarea colegilor din casele de pensii din România de a menţine ritmul evaluării dosarelor este o dovadă de implicare în cele mai multe locuri din ţară, scrie Adevărul.
„Toţi cei implicaţi ştiu deja că lucrăm la o serie de măsuri care să permită continuarea accelerată a acestei activităţi în perioada următoare prin suplimentarea de personal (pe perioadă determinată) şi stimulente pentru cei care şi-au dublat practic activitatea.
a menţionat Turcan.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Escrocii sparg conturile de WhatsApp: „Schema 1.800” este noua înșelătorie care face ravagii
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Avocat din Botoșani plătit cu peste 90.000 de euro de Consiliul Județean Suceava
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile