Valoarea totală a proiectului pentru amenajarea peisagistică a unor sensuri giratorii și străzi este de 926.542 lei.
Un alt contract de finanțare pe care Primăria Municipiului Botoșani l-a semnat cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) se referă la amenajarea peisagistică a 4 sensuri giratorii și 12 străzi.
Finanțarea a fost obținută în cadrul proiectului „Amenajare peisagistică a teritoriului SDL, inclusiv a sensurilor giratorii”.
Valoarea totală a proiectului este de 926.542 lei, cu termen de finalizare decembrie 2023.
Cele 4 sensuri giratorii care vor fi reamenajate sunt în intersecțiile:
-Sensul giratoriu strada Împărat Traian – Octav Onicescu Str. Griviței – Tudor Vladimirescu (Donici)
-Sensul giratoriu strada Împărat Traian – Tudor Vladimirescu
-Octav Onicescu – Împărat Traian
-Sensul giratoriu strada Tudor Vladimirescu – Donici – Grivița
-Sensul giratoriu strada Grivița – Independenței
Sensurile giratorii vor fi amenajate ținând cont și de soluțiile prezentate de câștigătoarea marelui premiu al concursului organizat de Primăria Municipiului Botoșani anul trecut, privind „Idei de îmbunătățire peisagistică a sensurilor giratorii organizat pentru locuitorii din proximitatea intervențiilor aprobate prin Strategia de Dezvoltare Locală a Municipiului Botoșani în context DLRC”.
Conform prevederilor cererii și contractului de finanțare aflat în vigoare, vor mai fi plantați și 220 de puieți de arbori, dar vor fi furnizate și montate și 158 bănci, 43 coșuri de gunoi și 4 stâlpi de iluminat, în principal pe străzile Împărat Traian, T. Vladimirescu, Dragoș Vodă, I.C. Brătianu, Săvenilor, Ion Pillat, Grivița și Parcul Tineretului.
Doi tineri din Botoșani acuzați că au încercat să omoare un om în scara blocului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
LOCUL din Botoșani cu cea mai mare PREZENȚĂ la vot astăzi, în „împărăția” lui Iftime bate… pustiul
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
De la albastru… Iftime și liberalii au avut parte de un intrus la vot: Sunt de un penibil exagerat
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Poliția în secțiile de votare: Bețivi și patroni de baruri plini de zel amendați în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024