Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri nu a reuşit să efectueze decît aproximativ două treimi din planul de plombări propus pentru acest an. De asemenea, s-au mai asfaltat patru kilometri de drum pe relaţia Săveni – Drăguşeni şi s-a executat un tratament pe drumul Drăruşeni – Coţuşca.
În rezumat, cam acestea sunt lucrările de anvergură făcute în 2010. Ele sunt atît de puţine din cauza constrîngerilor bugetare ale instituţiei. Ea avut teoretic la dispoziţie 10 milioane de lei pentru lucrări la drumuri, numai că 2,7 milioane de lei s-au cheltuit cu decontările pentru deszăpezirea din 2009. Totodată, 20% din suma totală nu s-a mai putut consuma din cauza noilor prevederile legale prin care s-a impus reducerea cheltuielilor materiale cu 20%, iar alţi bani s-au cheltuit în plus faţă de ce se planificase din cauza creşterii TVA deoarece contractele erau încheiate pe sumă fixă. „Am evitat să facem alte datorii. Din ce bani am avut, din aceia am executat lucrări”, ne-a declarat Romeo Caciuc, directorul DJDP. În plus, din banii avuţi în 2010 s-au refăcut marcajele, s-au repus indicatoare rutiere şi s-au adus la un stadiu practicabil drumurile afectate de inundaţiile din vara acestui an.
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024