Zilele trecute, el a decis să dea înapoi băncii apartamentul luat, şi asta pentru a scăpa de datoriile care îl urmăresc de mai mulţi ani.
Necazurile se ţin lanţ de botoşăneanul Octavian Strunilă, iar actorul nu poate scăpa de creditori.
Strunilă a făcut o impresie bună la ”Ferma Vedetelor”, însă nu a ajuns în marea finală şi a fost eliminat, astfel că a plecat acasă cu doar 4.500 de euro, spre deosebire de Paul Ipate, marele câştigător, care a încasat 50.000 de euro, potrivit jurnaliştilor de la Cancan.
Deşi spera să câştige concursul şi să pună mâna pe marele premiu ca să-şi plătească datoriile, lucrurile au stat exact pe dos. Având în vedere că banca îl presa să plătească creditul luat, actorul a făcut zilele trecute o cere în instanţă care are ca obiect ”darea în plată”.
Concret, Octavian Strunilă dă înapoi apartamentul unităţii financiare şi scapă de datorii, fără să mai aibă ceva de plătit.
În ultimii ani, actorul s-a tot mutat din apartamentele în care a locuit cu chirie pentru că a acumulat datorii de mii de lei la întreţinere. El declara în presă că a întârziat cu plata utilităţilor, motiv pentru care vecinii l-au dat în judecată, iar, într-un final, a trebuit să plătească.
Octavian Strunilă a fost eliminat de public din emisiunea ”Ferma Vedetelor”.
”A fost foarte supărat, nu se aştepta să iasă. Trebuia să mai rămână. Chiar spera să stea în emisiune cât mai mult. Voia să strângă mai mulţi bani pentru a-şi plăti datoriile. Octavian este un om bun, un actor bun, un familist. Se înţelege foarte bine cu multă lume, este iubit de toată lumea. ”, declara atunci o sursă din anturajul actorului.
Magic Event's Zăicești se deschide în mai cu eleganță exclusivistă și tehnologie de ultimă generație
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
Nova ApaServ, anunț privind plata facturilor
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
Peste 1.700 de botoșăneni loviți de viroze, copii internați în spital cu gripă
Oana Sava
Mar 18, 2025
ASTĂZI: Peste 200 de elevi botoșăneni nu au dat simularea la matematică
Oana Sava
Mar 18, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile