Dacă ai în plan să devii antreprenor, dacă ești deja și vrei să îți dezvolți afacerea, dar nu ai lichiditățile necesare ori dacă pur și simplu ești interesat de accesarea fondurilor europene, atunci notează în agendă data de 5 aprilie 2023.
În acea zi, în sala Eminescu a Hotelului Rapsodia, Banca Comercială Română (BCR) și Camera de Comerț Industrie și Agricultură (CCIA) organizează conferința ”Dezvoltă afaceri inteligente cu finanțări europene”.
Vor fi prezentate oportunitățile de finanțare care încep în 2023 prin Programul Regional Nord-Est, prin Planul Național Strategic (PNS) și Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Iar informațiile vor veni de la câteva dintre cele mai autorizate surse, de la gestionarii acestor programe în România până la cei care pot asigura cofinanțarea sau pot ajuta la obținerea fondurilor europene pe unul dintre programele menționate.
Astfel, lucrările vor fi deschise de Valeriu Iftime, președintele CCIA Botoșani și vor fi continuate de Vasile Asandei, directorul Agenției de Dezvoltare Regională Nord – Est, Oana Bâra, coordonator programe de finanțare la BCR, Daniel Isachi, directorul Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii, Nicoleta Corolea și Tiberiu Gaschler, reprezentanții a două firme de consultanță.
Discuțiile vor fi moderate de Liviu Țului, director grup retail BCR, unul dintre inițiatorii evenimentului.
”Practic, subiectul întâlnirii va fi cum să îți dezvolți afacerea cu fonduri europene, un subiect de mare interes, iar în cadrul evenimentului se vor trece în revistă lucrurile care trebuie să le faci de la început până la sfârșit astfel încât să poți beneficia de fonduri europene pentru afacerea ta”,
Liviu Țului, director grup retail BCR
Mai exact, cei care vor lua parte la eveniment vor afla ce finanțări europene sunt disponibile și ce posibilități sunt de asigurare a cofinanțării, ce trebuie să aibă în vedere când concep un plan de afaceri pentru finanțări europene.
De asemenea, participanții vor pleca cu informații prețioase privind datele de lansare ale primelor apeluri de proiecte și care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinească IMM-urile pentru a accesa fondurile disponibile.
”Îmi doresc să fie un eveniment util, adică participanții să vadă de ce ar trebui să acceseze fonduri europene, ce programe sunt disponibile, care sunt pașii pe care ar trebui să îi facă, adică vom pune un accent foarte mare pe utilitatea evenimentului. Adică, atunci când oamenii pleacă de la eveniment să poată spune: da, am rămas cu ceva. Și, mai mult decât atât, ne dorim cumva să dăm și încredere oamenilor pentru că nu există în piață încredere că se poate”,
Liviu Țului, director grup retail BCR
BCR și CCIA vor trimite și invitații, însă întâlnirea este deschisă oricărei persoane interesate astfel încât cei care doresc să ia parte la eveniment trebuie să se adreseze Băncii Comerciale Române și Camerei de Comerț. Înscrierile se fac până pe data de 31 martie.
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024