Banii colectaţi din acţiunea caritabilă organizată la sfârşitul săptămânii trecute, de Tinerii Social Democraţi (TSD), împreună cu deputatul Tamara Ciofu au fost înmânaţi în această dimineaţă managerului Spitalului Judeţean Mavromati.
În cursul acestei dimineţi, deputatul Tamara Ciofu alături de mai mulţi medici din cadrul Spitalului de Copii au participat la o întâlnire cu managerul de la Mavromati, Gheorghe Damian şi cu directorul adjunct, Ioan Asaftei pentru a le înmâna suma de bani care a fost adunată din acţiunea caritabilă de la Teatrul Mihai Eminescu. Activitatea a avut ca scop colectarea de fonduri ce vor fi investite în reabilitarea unei secţii de pediatrie, subordonată Spitalului Judeţean. „În urma acţiunii de caritate pe care a susţinut-o TSD Botoşani şi cabinetul parlamentar s-au strâns 44 de milioane de lei, care astăzi au fost înmânaţi managerului Spitalului Judeţean cu destinaţia secţia II pediatrie pentru reamenajarea secţiei”, a spus deputatul Tamara Ciofu.
De asemenea, medicul şef al secţiei, Maria Airimiţoaie a dorit să mulţumească organizatorilor aceste acţiuni caritabile şi a pus în evidenţă necesitatea reabilitării acestei secţii.” Noi avem nevoie la şcolari trebuie să punem câteva instalaţii de aer condiţionat, să reparăm clanţele la uşi, să reparăm şi să amenajăm grupul sanitar pentru băieţi, la fete există un grup sanitar, pentru băieţi încă mai avem nevoie. Curăţenie, sunt multe lucruri de făcut şi este foarte benefică acţiunea respectivă şi nu putem decât să mulţumim foarte mult pentru tot ce ni s-a oferit”, a declarat Maria Airimiţoaie, medic şef din cadrul secţiei de pediatrie II a Spitalului de Copii. Parlamentarul Tamara Ciofu, a spus că îşi doreşte ca această acţiune să fie doar începutul şi că va încerca în continuare să mai organizeze acest gen de evenimente.
CITEŞTE:
Spectacol caritabil cu deputaţi în sală la Teatrul Mihai Eminescu - FOTOGALERIE