Un bar din municipiul Botoșani a fost reclamat de oamenii care locuiesc la blocurile din apropiere. Motivele pentru care locatarii sunt nemulțumiți ar fi faptul că această unitate se află în apropierea unei unități de învățământ dar și pentru că este inestetic și cu mizerie.
Respectivul bar catalogat ca fiind de fapt o ”bombă” se află pe strada Vârnav nr. 2, lângă Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi. Ar fi frecventat mai ales de persoane cu patima alcoolului care ar face mizerie și scandal și ar deranja oamenii care locuiesc în zonă. Ar fi frecventat și de elevii de la liceul din apropiere.
”Mă deranjează mizeria, e oribil chiar nu mai contează nimic? Nu se mai ține cont de urbanism? Mă întreb cine a autorizat așa ceva”, ne-a scris o botoșăneancă pe adresa redacției.
Prefectul Dan Nechifor a fost informat de nemulțumirea oamenilor care locuiesc pe strada Vârnav în condițiile în care a ordonat o serie de controale la unitățile care comercializează alcool către minori.
”Legislația nu prevede nici măcar dacă în ceea ce privește distanța față de școli sau de instituții, nu avem o legislație, cel puțin pe respectarea în acest domeniu”, a răspuns Minodora Vasiliu, directorul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor la apelul făcut de prefect cu privire la distanța care trebuie păstrată între baruri și unități de învățământ.
”Facem o verificare”, a replicat Dan Nechifor care le-a cerut directorilor mai multor instituții publice printre care Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor, Poliție sau Jandarmerie să verifice situația barului din strada Vârnav. (G.E.)
IMAGINI de la căutarea Elizei: Dronă, câine de urmă și zeci de forțe de ordine
Oana Sava
Jan 15, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
Noapte albă pentru zeci de polițiști și voluntari pentru găsirea fetiței dispărută: UNDE era
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile