Ziua de audienţe a viceprimarului Cosmin Andrei i-a mai adus acestuia pe birou o reclamaţie semnată de un cetăţean din municipiu care solicită ajutorul conducerii Primăriei Botoşani pentru a putea convieţui în linişte cu vecinii.
Respectiva persoană care locuieşte într-o casă de pe strada Pictor Nicolae Grigorescu se plânge de faptul că nu se poate odihni din cauza unui bar care funcţionează în apropierea locuinţei sale.
„Mai avem o plângere pentru un local care perturbă liniştea şi ordinea publică pe strada Pictor Nicolae Grigorescu. Acolo o să mai fie un control al Poliţiei Locale, există o solicitare pentru DSP ca să măsoare nivelul decibelilor pentru că Poliţia Locală nu are o aparatură ca să determine dacă nivelul de zgomot este peste cel admis de lege”, a declarat
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoşani.
[[banner]]
Unitatea publică se pare că a mai încins spiritele şi în trecut fiindu-i suspendată activitatea pentru o perioadă iar fostul proprietar al locuinţei private a fost nevoit să se mute. Cumpărătorul casei a reluat seria reclamaţiilor la Primărie şi chiar a venit în audienţă la şefii instituţiei.
„Este deranjat un vecin care este lipit de barul respectiv şi care a făcut mereu reclamaţii, a mai fost închis barul pentru o perioadă, a venit alt proprietar la casă care zice şi el că îl deranjează pentru că are casa lipită de gard şi nu se poate odihni”, a încheiat
viceprimarul. Cosmin Andrei a mai declarat că se vor lua măsurile care se impun, respectiv închiderea barului în cazul în care se constată că nivelul de zgomot este mai mare decât cel prevăzut de legislaţia în vigoare.
CITEŞTE:
Cartier ţinut treaz în noapte de romi cu muzică, decapotabilă şi băutură – VIDEO