Un bărbat de 49 de ani și-a găsit sfârșitul, fiind înjunghiat de fratele său cu un cuțit. Făptașul a fost preluat și adus sub escortă la Penitenciarul Botoșani, unde a fost încarcerat.
Tragedia s-a petrecut în noaptea de joi spre vineri, în comuna Mănăstirea Humorului, județul Suceava. Frații Petrea și Gavril Croitor erau cunoscuți în comună ca fiind oameni harnici, care munceau cu ziua pe la localnici.
După o zi de muncă, joi seara cei doi s-au întâlnit, și-au luat ceva de băut și s-au dus acasă la Petrea, fratele mai mic, în vârstă de 46 de ani, pentru a petrece, scrie Monitorul de Suceava. Au povestit la un pahar de alcool, până când s-au luat la harță, fratele mai mare, Gavril, fiind cunoscut ca rău de gură. Discuțiile au degenerat în violențe și la un moment dat Petrea a scos cuțitul și și-a înjunghiat fratele.
Când și-a dat seama ce a făcut, în jurul orei 02.00, făptașul a sunat la 112 și a povestit ce se întâmplase.
Un echipaj al ambulanței chemat la fața locului a constatat decesul bărbatului de 49 de ani, corpul neînsuflețit fiind preluat și transportat apoi la morga din Gura Humorului, pentru necropsie. Audiat de polițiști, Petrea Croitor a povestit cum s-au petrecut faptele și a recunoscut că și-a ucis fratele cu un cuțit.
Pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de omor. Polițiștii au emis pe numele său o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, el fiind preluat și trimis sub escortă la Penitenciarul Botoșani, unde a fost încarcerat.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Un italian a primit avertisment după o plimbare cu câinele în Centrul Istoric
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Un grup de copii a încercat să distrugă camerele de supraveghere cu bulgări de zăpadă
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Declarația zilei 26 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 26, 2024
Oana Sava
Nov 26, 2024