S-a întâmplat în prima zi din an.
Refuzul de a le cumpăra prietenilor băuturi alcoolice a atras asupra unui botoșănean în vârstă de 50 de ani o mulțime de lovituri cu pumnii, din partea unui bărbat de 25 de ani.
Scandalul a avut loc în prima zi a acestui an, în jurul amiezii, la intersecția străzii Primăverii cu strada Mihail Kogălniceanu din municipiul Botoșani, iar un echipaj de jandarmerie a intervenit rapid, în urma unui apel telefonic făcut de o femeie care a observat altercația.
În urma verificărilor efectuate, jandarmii au stabilit faptul că, enervat de refuz, agresorul s-a năpustit cu pumnii asupra bărbatului de 50 de ani, prilej cu care i-a provocat răni în zona capului, din acest motiv fiind necesară și prezența unei ambulanțe, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.
Actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire și alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice vor fi înaintate către Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani, în vederea competentei soluționări.
Redacția Botoșăneanul
Mar 15, 2025
„Miros” de Piedone în Botoșani: Activitatea unei brutării suspendată de Protecția Consumatorilor
Gabriela Erdic
Mar 15, 2025
De la laborator la foc: Povestea curajoasă a Alexandrei Carla, pompierul din Botoșani
Andreea Coțovanu
Mar 14, 2025
Pariuri Live: adrenalina sportivă în timp real
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Polițiștii locali au ieșit pe străzi: Mașină ridicată, roți blocate și șoferi amendați
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile