Un bărbat din Darabani, județul Botoșani, a ajuns în gardul unei case de pe marginea drumului după ce-a băut atât de mult încât nu a mai văzut bine axul drumului.
S-a întâmplat în dimineața de vineri, 3 iulie 2015, când M.N., de 42 de ani din Darabani, în timp ce conducea o autoutilitară pe strada Cîmpeni din localitate, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, intrând în coliziune cu gardul unui imobil de pe marginea drumului.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
O instituție anunță indemnizații de aproape 7 milioane de lei în conturile botoșănenilor
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2025
Cei mai puturoși botoșăneni au peste 40 de ani: CÂȚI stau pe banii statului
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2025
Cei mai buni trăgători din Poliția Botoșani premiați la concursul de tir – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile