Un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță a fost solicitat în dimineața de marți, 15 septembrie 2015, în comuna Cristești, pentru a-l prelua pe un bărbat care a suferit leziuni după ce a căzut din copac.
I.R., de 40 de ani s-ar fi urcat în copac, iar cel mai probabil într-un moment de neatenție s-a dezechilibrat și a căzut. În urma impactului cu solul, bărbatul a suferit leziuni la nivelul capului, iar unul dintre membrii familiei a sunat la 112 pentru a cere ajutor. În urmă cu puțin timp, medicii de pe ambulanță l-au adus pe acesta la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Mavromati, acesta având capul pansat.
De asemenea, bărbatul era conștient și putea vorbi, acesta fiind așteptat pe holurile spitalului de doi prieteni, care au venit cel mai probabil pentru a-i fi alături. Botoșănenilor a intrat imediat în atenția medicilor de gardă și v-a primi îngrijiri medicale de specialitate. (Ș.V.)
[[galerie-foto]]
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Sărbătoarea Nașterii Domnului: tradiții fascinante și superstiții care dăinuie peste generații
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile