Ziua de duminică, 2 februarie 2020 a fost una confiscată de morți. După incidentul de la Oneaga în care un tânăr de 19 ani a omorât un consătean și cel din municipiu, zona Cișmea în care un alt botoșănean a fost găsit fără suflare, într-o casă din marginea Dorohoiului, același scenariu.
Polițiștii au deschis un nou dosar de moarte suspectă pentru un bărbat de 69 de ani găsit și el mort în casă.
Locuia în satul Horlăceni, comuna Șendriceni.
Era cunoscut oarecum de oameni, fiind considerat mai mult o persoană care trăia din mila semenilor iar în sezon din vânzarea florilor culese de prin pădure. De cele mai multe ori din banii primiți din cerșit își cumpăra alcool.
A fost găsit cu hainele trase de pe el. Însă nu există suspiciuni de vreo faptă de natură penală la acest moment.
Se bănuiește că ar fi intrat în șoc hipotermic iar unul dintre efecte ar fi senzația de căldură sufocantă resimțită de victimă, care încearcă să își scoată hainele.
În orice caz, polițiștii urmează în cadrul anchetei, în baza concluziilor necropsiei, să stabilească cauzele care au dus la deces.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Tânăr ridicat de „mascați”, a furat din magazine trei zile la rând
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024