S-a stabilit că bărbatul nu are drept de conducere valabil pe teritoriul țării.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Românești efectuează cercetări cu privire la un bărbat care conducea un autoturism înmatriculat în România, fără a avea acest drept.
În data de 6 februarie 2024, în jurul orei 14:50, pe timpul desfășurării unei misiuni specifice în zona de competentă, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Românești - ITPF Iași, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a oprit pentru control, în localitatea de frontieră Berza – Santa Mare, un autoturism înmatriculat în România, condus de un bărbat în vârstă de 48 de ani, cetățean român.
Bărbatul a prezentat pentru control o fotocopie uzată a unui permis de conducere emis de autoritățile din Marea Britanie, declarând că nu îl are originalul asupra sa.
Polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare în bazele de date, în urma cărora au stabilit că bărbatul nu figurează ca având drept de conducere valabil pe teritoriul României, iar datele din fotocopia prezentată aparțin unui cetățean britanic, fiind modificate datele personale și fotografia.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Și totuși… Ciucă a câștigat un oraș din județ
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Rezultate bombă la Botoșani, candidatul “fantomă” începe să câștige secții
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
SURPRIZA primului tur: Călin Georgescu votat masiv la Botoșani, este pe locul 2 după Ciolacu
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Cosmin Andrei: Este o victorie de etapă / Peste două săptămâni să fim la fel de fericiți - VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024