Oamenii legii continuă cercetările.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie R. Moldova, asupra căruia a fost descoperit un permis de conducere fals.
În data de 29 aprilie 2023, în jurul orei 11.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca - ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pentru a ieşi din ţară, pasager într-un autocar, un bărbat cu cetățenie R. Moldova, în vârstă de 24 de ani.
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra persoanei, ocazie cu care a fost descoperit ascuns, într-un rucsac al acesteia, un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din R. Moldova, având imprimate datele și fotografia bărbatului.
Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta nu îndeplinește condiţiile de formă şi fond ale unui document autentic, fiind fals.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că nu deține permis de conducere și a procurat documentul descoperit la controlul de frontieră printr-un intermediar, ale cărui date nu le cunoaște, contra sumei 950 de euro. A folosit documentul pentru a se deplasa mai uşor în Cehia, de la domiciliu la locul de muncă.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale, iar la finalizarea cercetărilor se vor lua măsurile legale care se impun.
Cosmin Andrei: Este o victorie de etapă / Peste două săptămâni să fim la fel de fericiți - VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024