Deși a fost evacuat de polițiști inițial, bărbatul s-a întors la domiciliu.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 63 de ani, pentru săvârșirea infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție provizoriu.
În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta ar fi încălcat ordinul de protecție provizoriu emis de polițiști, la solicitarea soției sale, pentru fapta de violență în familie, prin aceea că a mers la domiciliul comun, deși a fost evacuat din acel loc și avea obligația de a păstra o distanță de cel puțin 200 de metri.
Bărbatul a fost depistat în curtea locuinței, fiind reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean (I.P.J.) Botoșani.
SEARA ACEASTA: Două femei și o fată de 14 ani izbite pe trecere, au fost transportate la Urgențe
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Lucrurile (ne)știute despre clădirea Primăriei Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Becali scos din sărite de un fost jucător de la FC Botoșani: Vrăjeală! Nu-i mai convenea să joace
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Înșelăciune în numele Poliției: CE trebuie să faci pentru a nu cădea în plasă
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile