Jandarmii suceveni au avut de furcă, duminică, 12 iunie, în jurul orei 22:00, cu doi bărbați, care transportau, cu două atelaje, o cantitate de material lemnos.
Echipajul de la jandarmerie și lucrătorii Ocoalelor Silvice Adâncata și Pătrăuți acţionau la marginea pădurii din satul Mitocași (comuna Mitocu Dragomirnei).
“La vederea jandarmilor, cei doi bărbați au mărit ritmul de deplasare. Având în vedere comportamentul acestora, jandarmii au pornit în urmărirea lor, în scopul verificării legalității transportului. La un moment dat, persoanele în cauză au abandonat atelajele hipo și au fugit în pădure, însă în câteva minute au fost opriți de jandarmi. În cadrul verificărilor s-a constatat că persoanele au vârsta de 46 și 19 ani și domiciliul în comuna Corni, județul Botoșani, respectiv localitatea Pătrăuți, județul Suceava. Acestea, folosindu-se de o drujbă și un topor, au tăiat cinci arbori din specia foioase, cu intenția de a-i comercializa ulterior”, potrivit comunicatului citat.
Jandarmii au întocmit actele de sesizare privind săvârșirea unor fapte susceptibile de a fi infracțiunile de tăiere fără drept de arbori și furt de material lemnos, iar cantitatea de masă lemnoasă (5,2 mc, în valoare de aproximativ 1.100 lei) și căruţele au fost predate în custodie Ocolului Silvic Pătrăuți. Totodată, cele două persoane și instrumentele folosite pentru tăierea arborilor au fost predate Poliției.
(Sursă: zchnews)
TRAGEDIE în urmă cu scurt timp: Botoșănean găsit mort în curte, după ce s-a urcat pe un stâlp
Gabriela Erdic
Mar 31, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 31, 2025
Botoșăneanul mort în accident se întorcea din străinătate: FILMUL tragediei
Redacția Botoșăneanul
Mar 31, 2025
DOLIU la Biblioteca Județeană Mihai Eminescu, unul dintre angajați a decedat la doar 54 de ani
Redacția Botoșăneanul
Mar 31, 2025
Adăpost de animale cuprins de flăcări, pompierii au salvat la timp casa unei familii - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Mar 31, 2025
Trebuie evacuați din locuințele statului cetățenii cu mai mult de trei amenzi pentru tulburarea liniștii și ordinii publice?
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile