Alertați prin 112, pompierii au intrat în apartament pe geam.
Autoritățile au fost sesizate la numărul de urgență 112 în dimineața zilei de joi, 13 august 2020, cu privire la faptul că un bărbat nu poate fi contactat.
S-a întâmplat în cel de-al doilea municipiu al județului Botoșani.
Este vorba de un bărbat în vârstă de 62 de ani, cu domiciliul pe strada Aleea Mărului, din Dorohoi. La fața locului s-au deplasat echipaje de pompieri, poliție și ambulanță din cadrul SJA.
Pompierii au pătruns în apartament pe geam și l-au găsit pe acesta decedat, în pat, precizează DorohoiNews. Cadrele medicale sosite la fața locului nu au mai putut face nimic, decât să constate decesul acestuia.
În continuare se fac cercetări pentru a stabili cauzele exacte ale producerii decesului.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Jucător de la FC Botoșani convocat în premieră la naționala altei țări
Gabriela Erdic
Mar 03, 2025
Tineri prinși de jandarmi în timp ce își împărțeau produsele furate dintr-un supermarket
Redacția Botoșăneanul
Mar 03, 2025
O botoșăneancă a ajuns în finala Galei Excelenței în Asistență Socială
Oana Sava
Mar 03, 2025
Polițiști premiați de Poliția Română pentru că au refuzat să ia mită în trafic
Gabriela Erdic
Mar 03, 2025
Bugetul Primăriei din 2025 în dezbatere publică – INVESTIȚIILE propuse de primar în acest an
Gabriela Erdic
Mar 03, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile