De la ora 21:00 până spre zorii zilei. Atât a stat un botoșănean pe șinele de tren până să-i sară în ajutor un trecător.
Din câte se pare, bărbatul s-a lovit în timp ce încerca să traverseze calea ferată din spatele Gării din Botoșani, însă a căzut și s-a lovit atât de tare încât a rămas imobilizat. Degeaba a strigat după ajutor, în zonă nu a ajuns nimeni decât odată cu primele raze de soare.
„Pacientul a rămas pe șine de la orele 21:00 până dimineața, a fost adus de un echipaj de ambulanță, este în curs de investigații”, a declarat Ioan Asaftei, director îngrijiri al Spitalului Județean „Mavromati”.
Bărbatul se află în afara oricărui pericol, dar este posibil, pe lângă lovitura zdravănă suferită, să aibă și urmări ale șocului hipotermic suferit.
(C.B.)
Cinema City din Iulius Mall Suceava deschis în prima zi de Paște: Programul complet
Redacția Botoșăneanul
May 01, 2024
Traficant de droguri căutat prin toată lumea, prins de polițiști la Racovăț
Oana Sava
May 01, 2024
Deputat Alexandra Huțu: Masă sănătoasă pentru încă 1.503 elevi din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 01, 2024