Un bătrân în vârstă de 70 de ani, din comuna Siminicea, a fost ridicat de la domiciliu de poliţişti acum două zile, în baza unui mandat de executare a unei pedepse de un an şi trei luni de închisoare, pentru infracţiuni de „denunţare calomnioasă” şi „instigare la mărturie mincinoasă”.
Mihai Tucaliuc a ajuns în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, de unde a fost transferat direct în Penitenciarul Botoşani. Inculpatul a fost trimis în judecată în noiembrie 2014, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava. El a fost judecat şi găsit vinovat pentru plângeri penale fabricate şi tocmire de martori mincinoşi. Practic, reclamaţiile depuse de bătrân, în care acesta se declara victimă, s-au întors împotriva sa. Un capăt de acuzare a fost legat de un dosar penal în cadrul căruia Mihai Tucaliuc s-a declarat victimă a unei tentative de omor. În primăvara anului 2012, Tucaliuc a sesizat că un consătean l-ar fi accidentat cu un motoscuter în timp ce se deplasa cu bicicleta pe drumul public, susținând că bărbatul acuzat a provocat accidentul intenționat, încercând să-l omoare. Fiind vorba de o posibilă tentativă de omor, așa cum susținea reclamantul, dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava. Dosarul a luat însă o cu totul altă întorsătură după ce s-a descoperit că Tucaliuc a încercat să determine mai mulţi consăteni să depună mărturie mincinoasă, adică să susţină că au văzut momentul când a fost lovit intenţionat de un scuter. Unul dintre martorii cu pricina le-a adus anchetatorilor şi mai multe înscrisuri pe care Tucaliuc i le-a dat pentru a şti ce să spună în faţa anchetatorilor.
Într-un alt caz, Tucaliuc a reclamat un alt consătean pentru infracţiunile de „violare de domiciliu” şi „lovire sau alte violenţe”. Şi de această dată, procurorii au dat soluţie de neîncepere a urmăririi penale şi l-au pus sub acuzare pe reclamant, constatând că acesta a încercat să determine un consătean să depună mărturie mincinoasă. De precizat că acelaşi Mihai Tucaliuc a mai fost implicat în luna decembrie a anului trecut într-o altercaţie cu primarul din Siminicea, chiar în biroul acestuia din urmă. „Am fost lovit de acest om în birou, mi-a băgat gheara în ochi, iar eu doar l-am îndepărtat de mine, în nici un caz nu l-am lovit”, declara primarul Gheorghe Haliţă la acea vreme. Bătrânul ajuns în arest în urma condamnării definitive este cunoscut cu afecţiuni cronice.
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Se caută medic pentru cea mai sensibilă secție de la Spitalul Județean
Oana Sava
Nov 23, 2024