Tânărul de 30 de ani, care se află deja după gratii, a fost trimis în judecată.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului I.A., în vârstă de 30 de ani, din municipiul Dorohoi, județul Botoşani.
Acesta este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor.
Magistrații au stabilit că, în data de 27 iulie 2020, în jurul orei 09.30, în timp ce se afla împreună cu un grup de persoane în piaţa centrală a municipiului Dorohoi, pe fondul unui conflict anterior, inculpatul a urmărit persoana vătămată şi, când a ajuns-o din urmă, i-a aplicat mai multe lovituri cu un obiect ascuţit-înţepător în zona toracelui şi a coapsei drepte, cauzându-i leziuni pentru vindecarea cărora a necesitat 9-10 zile de îngrijiri medicale.
Această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Tânăr ridicat de „mascați”, a furat din magazine trei zile la rând
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024