La volan se afla un tânăr în vârstă de 31 de ani care a dat-o în bâlbâieli la vederea poliţiştilor botoşăneni.
La sfârșitul săptămânii trecute, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi a oprit în trafic pentru control, în localitatea de frontieră Dersca, un autoturism marca Logan, înmatriculat în România, condus de suceveanul A.A.C, în vârstă de 31 de ani.
Cu ocazia efectuării controlului, conducătorul auto a prezentat o dovadă înlocuitoare pentru permisul de conducere, fapt pentru care poliţiştii de frontieră au efectuat verificări specifice, în urma cărora au stabilit că tânărul are dreptul de a conduce autovehicule suspendat.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul având dreptul de conducere suspendat.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Mirel Rădoi și meciul văzut (doar) de el: Nu ne-au pus probleme deloc
Redacția Botoșăneanul
Feb 23, 2025
ÎN ACEASTĂ DIMINEAȚĂ: Podul unei case a fost cuprins de flăcări, pompierii au intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
Feb 23, 2025
Kaufland transmite un avertisment clienților: ATENȚIE la înșelătoriile online
Redacția Botoșăneanul
Feb 23, 2025
UPDATE Mașină aruncată în șanț, șoferul era cu mintea în altă parte - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Feb 23, 2025
Redacția Botoșăneanul
Feb 23, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile