Un bărbat de 47 de ani a fost ridicat de polițiști și introdus direct în Penitenciarul Botoșani.
Un bărbat în vârstă de 47 de ani, din satul Valea Bourei, comuna Dolhești, a fost ridicat de poliţiștii de la Secţia Rurală Preutești și introdus direct în Penitenciarul Botoșani, în baza unui mandat definitiv de executare a pedepsei de doi ani de închisoare cu executare pentru asocierea la grup infracţional cu scopul săvârșirii infracţiunii de evaziune fiscală.
Mugurel Stănescu a fost condamnat de instanţele din Craiova, verdictul final fiind dat de Curtea de Apel Craiova. Bărbatul a fost pus sub acuzare de procurorii DIICOT Craiova, care au adunat probatoriu cu privire la implicarea sa într-o amplă reţea de fraude cu materiale de construcţii prin firme offshore din Cipru.
Potrivit anchetatorilor, „în perioada octombrie 2011 – noiembrie 2012, membrii grupării au creat mai multe circuite economico-financiare fictive privind livrări și achiziţii intracomunitare de materiale de construcţii, prejudiciind astfel bugetul consolidat al statului cu peste 9.200.000 de lei (aproximativ 2.100.000 de euro – n.r.)“.
Procurorii craioveni au explicat la vremea percheziţiilor că suspecţii s-au folosit de o societate offshore cu sediul în Cipru, precum și de mai multe societăţi comerciale deschise pe teritoriul României și interpuse în circuitul economico-financiar pentru a acumula toate obligaţiile fiscale către stat, scopul fiind însuşirea unor importante sume de bani şi prejudicierea bugetului consolidat al statului. Societăţile comerciale folosite în acest scop nu aveau patrimoniu, nici salariaţi, nici spaţii de depozitare, iar perioada de funcţionare era de scurtă durată.(Sursa: Vremea Noua)
Cosmin Andrei: Este o victorie de etapă / Peste două săptămâni să fim la fel de fericiți - VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024