Incidentul a avut loc în Piața Centrală din municipiul reședință de județ.
În dimineața zilei de 27 august 2019, polițiștii locali din cadrul Serviciului Activitate Comercială și Cameră de Corpuri Delicte, pe durata îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, în Piața Centrală, au acționat pentru înlăturarea actelor și faptelor de comerț ilicit.
Astfel, pe una din aleile Pieței Centrale, au observat o persoană de sex masculin care afişa un comportament agasant faţă de o femeie, în încercarea de a-i vinde acesteia câteva flacoane cu parfum.
Pentru fapta lui, vânzătorul ambulant, a fost sancționat contravențional conform prevederilor Legii nr.12/1990, cu amendă în cuantum de 500 lei, iar flacoanele cu parfum depistate asupra sa, ce purtau însemnele unor mărci cunoscute au fost confiscate și introduse în Camera de Corpuri Delicte a Poliției Locale, ulterior urmând să fie predate Administrației Județene a Finanțelor Publice Botoșani.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Cei mai puturoși botoșăneni au peste 40 de ani: CÂȚI stau pe banii statului
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2025
Cei mai buni trăgători din Poliția Botoșani premiați la concursul de tir – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2025
Becali este gata să-l dea afară pe fostul mijlocaș de la FC Botoșani, prima echipă care l-ar dori
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile