Suceveanul a fost identificat de polițiști la locuința de domiciliu.
La data de 12 aprilie 2024, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 9 Șcheia au primit mandatul de executare a pedepsei închisorii privind pe un bărbat din sat Șcheia, comuna Șcheia, județul Suceava, în vederea punerii în executare, acesta fiind condamnat la pedeapsa de doi ani și 20 de zile de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
S-a format o echipă operativă din 6 lucrători din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Șcheia, care s-a deplasat la adresa persoanei condamnate, ocazie cu care aceasta a fost identificată la locuința de domiciliu și condusă la sediul Secției 9 Poliție Rurală Șcheia.
S-a constituită escortă din lucrători de poliție din cadrul Poliției Municipiului Suceava-Biroul de Ordine Publică, care au procedat la conducerea condamnatului la Penitenciarul Botoșani, unde a fost depus și încarcerat.
Polițiștii din nordul județului au amendat un șofer cu 2.000 de lei, i-au golit și mașina
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Marcel Ciolacu vine cu explicații în privința impozitării banilor trimiși între rude
Ramona Lupu
Mar 13, 2025
Andrei Olariu, pompierul din Botoşani care a transformat durerea în curaj
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile