Bărbat scos în cătușe, după un scandal monstru la Urgențe - VIDEO
Un bărbat în vârstă de 48 de ani, băut bine, a făcut un scandal monstru la Unitatea de Primire Urgențe, miercuri seară. Botoșăneanul a fost scos în cătușe și dus la Secția de Psihiatrie după ce a înjurat cadrele medicale.
Iniția,l bărbatul a fost adus la spital de către un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță, după ce a consumat băuturi alcoolice în exces. În timp ce primea îngrijiri medicale, el a devenit recalcitrant și a început să adresezi injurii medicilor. Dat fiind faptul că bărbatul nu s-a liniștit, personalul de la Urgențe a solicitat ajutorul jandarmilor care l-au scos pe bărbat cu cătușe din spital. Botoșăneanul a fost trimis la Secția de Psihiatrie însoțit de cadre medicale și jandarmi. El s-a ales cu o amendă de 2.000 de lei pentru provocare de scandal și adresare de injurii. (A.D.)