Botoșăneanul bătăuș a încălcat ordinul de protecție care emis pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie.
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au finalizat cercetările, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție, comisă în luna mai 2023, de un bărbat de 44 de ani, din comuna Vorniceni.
Din cercetări, a reieșit faptul că acesta a mers la locuința mamei sale, deși pe numele său era emis un ordin de protecție, ca urmare a săvârșirii infracțiunii de violență în familie sub forma vătămării corporale, care îi interzicea să se apropie de aceasta.
Bărbatul se afla în stare de arestare preventivă, iar dosarul cu propunere de trimitere în judecată a fost înaintat către unitatea de parchet competentă.
(Sursa foto - Realitatea de Harghita)
Pompierii din Botoșani intervin pentru a preveni pericolele provocate de vântul puternic
Ramona Lupu
Mar 13, 2025
OFICIAL: Cele două subprefecte eliberate din funcție și înlocuite cu un tânăr afacerist
Gabriela Erdic
Mar 13, 2025
30 de ani de pușcărie pentru ucigașul Mariei, fetița de la Albești
Gabriela Erdic
Mar 13, 2025
Icoane din argint - Bijuterii spirituale ale credinței ortodoxe
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile