Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi - ITPF Iaşi au depistat cinci bărbați, două din Bangladesh şi trei din Afganistan, care intenţionau să intre ilegal în România, pentru a ajunge într-un stat din Spaţiul Schengen. Imigranţii au fost sprijiniţi de doi cetăţeni români, cercetaţi acum pentru trafic de migranţi.
În data de 9 decembrie 2015, în jurul orei 17.30, în cadrul unei acţiuni de prevenire şi combatere a infracţionalităţii transfrontaliere, un echipaj format din poliţişti de frontieră din cadrul SPF Dorohoi – ITPF Iaşi a oprit pentru control, în localitatea de frontieră Pomârla, un autoturism marca Opel, înmatriculat în România, despre care se deţineau informaţii că ar fi implicat în activităţi infracţionale. În autoturism se aflau şapte persoane de sex masculin, cinci care nu vorbeau limba română şi nu deţineau documente de identitate şi doi cetăţeni români. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că străinii sunt trei cetăţeni din Afganistan şi doi din Bangladesh, cu vârste cuprinse între 17 şi 22 de ani. Aceştia au declarat că au trecut ilegal frontiera din Ucraina, cu scopul de a ajunge într-un stat din Spaţiul Schengen. Totodată poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că migranţii au fost călăuziţi până în localitatea de frontiera Pomârla de cetăţeanul român Daniel P., în vârstă de 24 de ani. Pentru a transporta persoanele până în localitatea Dorohoi, Daniel P. i-a solicitat ajutorul cetăţeanului român Bogdan G., de 19 ani, şoferul autoturismului oprit la control. Poliţiştii de frontieră efectuează în cauză cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat şi trafic de migranţi, iar migranţii au fost predaţi Biroului pentru Imigrări Botoşani, în vederea luării măsurilor legale.
CITEȘTE: Migranți și la Botoșani! Un somalez și doi din Sri Lanka au trecut granița și se plimbau prin județ
Durere pentru o familie de botoșăneni, bebelușul lor transportat cu elicopterul la Iași
Gabriela Erdic
Mar 11, 2025
Polițiștii au făcut ordine în parcările cu plată, amenzi date unor șoferi „zăpăciți”
Redacția Botoșăneanul
Mar 11, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 11, 2025
Drumul expres Botoșani – Suceava prinde contur: Noutăți anunțate de șeful CJ-ului Gheorghe Șoldan
Redacția Botoșăneanul
Mar 11, 2025
Jandarmii de la Botoșani instruiți timp de două zile să nu ia mită
Redacția Botoșăneanul
Mar 11, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile