Acţiune inedită joi seară la Clubul Liberalilor. Deschis de preşedintele organizaţiei municipale Botoşani chiar lângă restaurantul „Casa Românească”, acesta a devenit pentru câteva ore gazda unui prezentări de blog combinate cu mâncare şi ceva vin, bere, îngheţată şi salată de frcute.
Pe o plasmă cu dimensiuni generoase Gheorghe Iavorenciuc a proiectat imagini cu periplurile sale prin lume. Au fost redate astfel fotografii şi filmări efectuate, printre altele, în Mexic, Cuba sau Thailanda (foto jos), intenţia fiind ca toate acestea să reprezinte o „lecţie de geografie politică”. „Fiecare zi e un început de drum. Dar înaintea fiecărei zile cu lumină e noaptea gândurilor. Noaptea cea pe care mulţi o numesc cu respect «un sfetnic bun». Macerarea, maturarea are loc doar în interiorul nostru. Singuri pe lume... Avem atâta nevoie de singurătate ca să fim împreună”, s-a arătat în startul https://iavorenciuc.blogspot.com/ . Acţiunea, la care au participat doar puţini liberali din municipiu, s-a dorit a fi o aniversare a aşa-numite Zile a Bărbatului, declarată de o marcă de bere ca fiind pe 5 mai. Gheorghe Iavorenciuc a arătat că nu este o acţiune politică şi de aceea la ea nu iau parte şefii judeţeni ai partidului.
Poliția în secțiile de votare: Bețivi și patroni de baruri plini de zel amendați în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
PREZENȚA la urne: CÂȚI botoșăneni au votat până la ora 12:30
Oana Sava
Nov 24, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Deputatul Marius Budăi a votat la Curtești alături de soție – LIVE
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024