La solicitarea unor locatari, marţi, 4 martie 2014 Florin Mihăilescu, a intervenit pentru desfundarea canalizării în vederea evacuării apei menajere şi efectuarea unor lucrări de reparaţii la subsolul blocului din Calea Naţională.
Pentru efectuarea lucrării, botoşăneanul a apelat la Constantin Bîrlădeanu, în vârstă de 27 ani, persoană cunoscută, pe care l-a mai folosit în trecut pentru astfel de lucrări.
În jurul orelor 12:00, în timp ce se afla pe scara de coborâre în subsol, lui Constantin Bîrlădeanu i s-a făcut rău şi a căzut la baza treptelor. Colegul lui l-a scos pe casa scării şi i-a acordat primul ajutor. S-a apelat numărul de urgenţă 112, iar bărbatul căzut a fost transportat la Spitalul de Urgenţă Mavromati Botoşani unde a primit îngrijiri medicale de specialitate.
[[banner]]
Din declaraţia dată de Mihăilescu Florin, administratorul întreprinderii individuală, inspectorilor de muncă rezultă că, persoana chemată în ajutor nu avea încheiat contract individual de muncă cu I.I. Mihăilescu Florin, pentru care desfăşura activitate.
I.I. Mihăilescu Florin a înştiinţat Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoşani despre producerea evenimentului, urmând ca inspectorii din cadrul Compartimentului Control Securitate şi Sănătate în Muncă din cadrul ITM Botoşani să constate circumstanţele în care acesta a avut loc.
CITEŞTE:
Bărbat în comă, dus la spital după căzătură într-un subsol cu dejecții - FOTOGALERIE