Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus astăzi trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a individului care a călcat cu maşina un confrate din etnie şi care ulterior a decedat.
Vasile Gologan, în vârstă de 43 de ani, din municipiul Botoşani este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de „ omor”, „tâlhărie calificată”, „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe” şi „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia”.
În noaptea de 22 spre 23 aufust 2017, în jurul orei 4.00, după un conflict spontan avut cu victima Iulian Balan, bărbatul a oprit pe drumul public autoturismul condus de Bostan Daniel Cosmin, a scos prin violenţă conducătorul auto de la volan, s-a urcat în locul acestuia şi a demarat, conducând pe str. Independenţei din municipiul Botoşani. Gologan Vasile a intrat apoi în parcarea din faţa fostului cinematograf „Luceafărul”, unde a lovit intenţionat victima Balan Iulian, care a decedat.
După impact, inculpatul şi-a continuat deplasarea, refuzând să oprească la semnalele poliţiei, până când a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi s-a oprit într-o bordură. În urma analizei toxicologice a probelor de sânge, s-a constatat că inculpatul avea o alcoolemie de 1,10 g‰ la proba I, respectiv 0,95 g‰ la proba II.
„Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.” – comunicat Parchet
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Gabriela Erdic
Nov 28, 2024