Scene sfâşietoare s-au putut vedea luni la amiază la intrarea în Costeşti dinspre Roşiori. Bărbatul femeii moarte în accident a stat minute în şir stană de piatră lângă soţia sa, rămasă fără suflare.
Ioan Mateiuc a tresărit la sosirea poliţiştilor de la Ciculaţie. Agentul venit la faţa locului a întrebat unde este conducătorul auto, iar un tânăr în vârstă de 20 de ani, care plângea în hohote, abia a putut răspunde: „eu sunt”. Abia atunci pensionarul tocmai rămas văduv a realizat că şoferul maşinii care a lovit-o pe cea care i-a fost alături decenii la rând se afla la doar câţiva paşi de el.
S-a dus spre dânsul şi l-a întrebat: „tu eşti ăla care omori oameni cu maşina?” Conducătorul auto tocmai fusese trimis de agent să aducă actele maşinii şi sesizând că tensiunea ar putea escalada, poliţistul s-a interpus între cei doi, cerându-le să se liniştească.
Nu doar şoferul, ci şi rudele acestuia plângeau, tânărul explicând printre lacrimi că s-a pierdut după impact şi nu mai putea opri maşina, care în cele din urmă şi-a terminat cursa într-un gard, la aproximativ 50 de metri de locul accidentului. Elena Mateiuc n-a mai avut parte nici de manevre de resuscitare fiindcă era deja moartă la sosirea echipajului medical.
Botoșănean prins BĂUT la volan după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
ACUM la Botoșăneanul TV: Dezbatere despre șansele USR la alegerile parlamentare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024