Se numea Marius Constantin Vântu, avea 34 de ani și era din Iași. Bărbatul a avut un trecut extrem de tumultuos, fiind condamnat la închisoare cu executare. În pușcărie a fost bătut măr de membrii unui clan ieșean și el însuși era perceput drept un interlop periculos, având în palmaresul infracțional trafic de minori și șantaj sexual.
Marius Constantin Vântu a murit precum a trăit. A sfârșit în urma unei plăgi împușcate, după mai multe focuri de armă efectuate de polițiștii care l-au urmărit în trafic pe teritoriul a două județețe, Iași și Botoșani.
Abia pe raza orașului Flămânzi au reușit să oprească autoturismul marca Mazda în care se afla Marius Constantin Vântu, după ce polițiștii au tras în pneurile autoturismului. Un glonte a pătruns prin portieră și partea toracică a șoferului, care a murit pe loc.
Marius Constantin Vântu a fost condamnat definitiv, în 2015, după ce a fost protagonistul unui dosar de trafic de persoane şi trafic de minori. Arestat preventiv în acel dosar încă din 2013, individul a fost eliberat condiţionat în 2017 şi s-a întors în localitatea sa de baştină, Popricani, judeţul Iaşi.
Potrivit deciziei de condamnare din 2015 a fost găsit vinovat pentru racolarea a trei victime, una dintre ele de doar 14 ani la momentul faptei. Potrivit unor surse juridice, Marius Vântu a fost condamnat pentru că, în perioada 2009 – ianuarie 2010, a recrutat o copilă de clasa a VIII-a, pe care a obligat-o să se prostitueze în Atena, Grecia.
De asemenea, în perioada septembrie – decembrie 2012 a recrutat o tânără din Iaşi, care lucra ca educatoare în Milano. Victima a fost abordată de individ pe Internet şi a fost convinsă să se mute cu acesta, în Germania. Acolo, a aflat că Vântu e căsătorit şi a ajuns, în scurt timp, să se prostitueze în mai multe bordeluri din Germania.
Marius Constantin Vântu a ajuns în stare gravă la spital în Vinerea Mare a anului 2013, după ce a fost bătut în celula sa din Penitenciarul de Maximă Siguranță din Iași.
A fost dus și în fața judecătorilor de la Tribunalul Iași plin de vânătăi, el rugându-se să fie pus în libertate, deoarece îi era teamă pentru viața sa, în spatele gratiilor.
Ar fi fost bătut pe atunci de Cosmos Tănase și doi dintre „locotenenții” săi.
Joi, 17 decembrie, în jurul prânzului, mai multe persoane din judeţul Iaşi au sunat la 112 şi au povestit că un bărbat în stare de ebrietate se află la volan.
„Poliţiştii din cadrul Secţiei 3 Rurală Popricani s-au deplasat în zona indicată şi au depistat autoturismul, precum şi pe conducătorul auto care la vederea echipajului de poliţie a demarat în trombă. S-a procedat la urmărirea autovehiculului, la un moment dat acesta a oprit pentru scurt timp, acroşând autospeciala de poliţie iar apoi continuându-şi deplasarea. Întrucât acesta se deplasa spre judeţul Botoşani, poliţiştii din cadrul secţiei 3 Popricani au procedat la informarea colegilor din cadrul acestui inspectorat de Poliţie, care au preluat urmărirea, intervenind de îndată”,
a precizat Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Iaşi.
(una dintre mașinile de Poliție implicate în urmărire)
Individul a apăsat pedala de acceleraţie, a lovit cu maşina sa un echipaj de Poliţie şi a plecat înspre judeţul Botoşani. Acolo, a fost urmărit cu viteză de mai multe maşini de Poliţie. La un moment dat, agenţii au tras mai multe focuri de armă, unul dintre acestea rănindu-l pe individ.
Marius Vântu a pierdut controlul volanului şi maşina sa a ajuns pe marginea drumului. Un echipaj medical a fost chemat la faţa locului, dar nu l-au mai putut salva, el fiind găsit în stop cardiorespirator.
Modul în care poliţiştii au intervenit este investigat în prezent de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024