Botoșăneanul care ar fi fost împușcat pe Muntele Athos de un preot român a părăsit spitalul din Grecia, vineri după-amiază.
Ambulanța cu care este transportat va ajunge, cel mai probabil, sâmbătă, la spitalul din Botoșani unde va fi tratat în continuare.
După o săptămână în Spitalul Halkidiki, românul care, potrivit familiei sale, ar fi fost împușcat de preotul Caliopie, care slujește pe Muntele Athos, se întoarce acasă.
Vineri după-amiază, cu sprijinul Consulatului Român din Grecia, bărbatul a fost trimis cu o ambulanță în România. El urmează să fie internat la Spitalul Județean Botoșani.
”Ni s-a pus la dispoziție o ambulanță dotată cu toată aparatura necesară. Starea de sănătate a unchiului meu nu este deloc bună. Vorbește, mănâncă, dar este anemic, este slăbit. El a ales să fie transferat la un spital din România, și nu la cel din Salonic, pentru că vrea să fie înțeles atunci când are dureri sau are nevoie de ceva. Externarea am făcut-o pe propria noastră răspundere. Probabil mâine seară va ajunge în țară. Am înțeles că e o anumită procedură și pe parcursul traseului se schimbă mai multe ambulanțe”,
a spus, pentru Gândul, Alina Sandu, nepoata bărbatului.
Bărbatul, originar din comuna Tudora, este așteptat la Botoșani de soția lui și de cele două fiice.
Bărbatul, în vârstă de 51 de ani, ar fi lucrat în Grecia, unde îl ajuta la diverse munci pe un preot – despre care familia acestuia știe că s-ar numi părintele Caliopie și că slujește pe Muntele Athos.
Nepoata bărbatului susține că preotul ar fi responsabil de un accident căruia i-a căzut victimă unchiul său. Mai exact, preotul l-a împușcat în timp ce încerca să țintească o pisică.
În urma împușcăturii, bărbatul s-a ales cu o fractură la un picior, care ar putea să-i fie amputat, și cu leziuni la cel de-al doilea, fiind internat la spitalul din Halkidiki. Omul ar fi fost abandonat în spital de preotul care i-a promis că va avea grijă de el dacă le va ascunde polițiștilor conjunctura în care a fost împușcat.
Preotul i-ar fi sugerat să declare că a fost rănit în timpul unei partide de vânătoare de mistreți, când părintele s-ar fi împiedicat, iar un glonț ar fi ricoșat.
Când a aflat situația dificilă în care se află unchiul ei, nepoata acestuia, însoțită de alți doi membri ai familiei, a plecat de urgență în Grecia. Aceștia au încercat să ia legătura cu părintele Caliopie, dar fără succes. Disperați, au cerut ajutorul Consulatului României în Grecia, care i-a sprijinit în demersurile de repatriere a bărbatului.
Burse școlare 2025: Mai mulți bani pentru elevii olimpici de anul viitor
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Bărbat căzut în curtea casei sale, salvat de doi polițiști botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
O biserică din Botoșani, cu hramul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică“, va fi în sărbătoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Doliu la Stațiunea Popăuți și Asociația Moldoovis: Clipe de adâncă tristețe
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Vești bune înainte de Crăciun: CINE sunt cei care ar putea lua două pensii în luna decembrie
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024