Luat la rost de dorohoieni atît în problema diminuării salariilor şi altor drepturi băneşti, cît şi a inundaţiilor, preşedintele României a făcut vineri într-o zonă calamitată din al doilea municipiu al judeţului cîteva afirmaţii care i-au lăsat cu gura căscată pe cei prezenţi. Lait-motivul a fost că lumea dă degeaba vina pe Guvern, deşi cu doi ani în urmă, cînd nu PDL era la Putere, chiar Traian Băsescu găsea Executivul vinovat pentru modul în care se desfăşurau lucrurile după inundaţiile de la Rădăuţi Prut. Iată cîteva din afirmaţiile şefului statului :
„Dacă nu sprijiniţi casa, cade. Guvernul să vină să ne dea, ce? Nişte beţe? Găsiţi! Am mai văzut case sprijinite prin afară. Toţi avem o singură mare problemă: să vină Guvernul să ne sprijine casa”.
„Eu sunt convins că-i vinovat Guvernul” (unei femei care avea beciul inundat).
„Băi da’ nu vă certaţi! Hou!”
„Chiar dacă am recunoaşte ce-i drept, tot trebuie să vă spun că împrumutăm bani din străinătate ca să plătim pensiile. Pînă la urmă, atît produce poporul acesta, ce să-i fac?”
„Credeţi că eu le calculez mai bine?” (pensiile, n.r.)
„Eu n-am venit s-o fac pe-a inginerul, am venit să vă încurajez”.
„Eu nu mă ocup de probleme administrative, eu trebuie să fie acolo unde lucrurile-s mai grave”.
„Copiii noştri au viitor, dar ne-am obişnuit să ne privim propriul viitor urît”.
„În campanie, spre exemplu, dacă aţi urmărit-o cumva, am vorbit pe fond de simplificarea statutului, că statul a devenit un mult prea mare devorator de bani. Pînă nu simplificăm statul, n-o s-o rezolvăm nici dvs. şi nici eu, care vremelnic încerc să modific statul, n-o să fim mulţumiţi”
„În nici un caz să fac case” (întrebat fiind pînă unde îi merg competenţele)
De la albastru… Iftime și liberalii au avut parte de un intrus la vot: Sunt de un penibil exagerat
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Poliția în secțiile de votare: Bețivi și patroni de baruri plini de zel amendați în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
PREZENȚA la urne: CÂȚI botoșăneni au votat până la ora 12:30
Oana Sava
Nov 24, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024