Tot mai mulţi tineri botoşăneni se prezintă la cabinetele de sexologie, nemulţumiţi de mărimea organului genital cu care au fost înzestraţi, dar şi cutot felul de disfuncţii. Ei se adresează medicilor de specialitate în speranţa că acolo vor putea rezolva problema, însă unii dintre ei nu se lasă convinşi uşor şi apelează la tot felul de intervenţii.
Se plâng de dimensiuni mici
Mai exact, recurg la intervenţii chirurgicale de mărire a organului genital. Însă medicii susţin că astfel de operaţii sunt foarte riscante şi nu tot timpul au efectul dorit.
“Sunt foarte mulţi tineri cu probleme, sunt tineri care la primele experienţe sexuale au eşecuri. Ei îşi imaginează că dacă au văzut un film american în care eroul respectiv omoară 20, se bate cu 50, are trei vile, două piscine, cinci maşini şi zece amante, aşa este şi în realitate. Nu este aşa. Viaţa este viaţă şi reacţia personală este reacţia personală. Dacă unii tineri vin cu probleme legate de disfuncţie, alţii se plâng de dimensiuni mici, de fapt fiind absolut normale, dar ei îşi imaginează că văzând în filme sau la colegii lor vor să fie şi la ei la fel”, a spus
Dan Radu, medic endocrinolog sexolog, de la Spitalul Judeţean Mavromati.
Dimensiuni bune, funcţii scăzute
Medicul a mai precizat că pe unii dintre tinerii pacienţi a reuşit să îi convingă să nu apeleze la astfel de operaţii şi să nu intervină acolo unde natura aşa a lăsat.
„Nu te apuci tu să faci modificări pentru că te poţi trezi cu dimensiuni foarte bune, dar cu o funcţie atât de scăzută încât îi pare rău”, a mai precizat
Dan Radu. Nu în ultimul rând specialistul a precizat că ar trebui să funcţioneze la nivel de spital şi un psiholog specializat în sexologie pentru a veni în ajutorul acestor tineri.
(A.D)
[[banner]]
CITEŞTE:
Cerere sexuală la Spitalul Judeţean: A cam început să mă lase nervul