Unii botoșăneni chiar nu par să aprecieze mâna de ajutor întinsă de stat, prin punerea la dispoziție de locuințe sociale. În mod normal locul în care trăiești oglindește modul în care ești definit ca persoană. În cazul acestor oameni, o descriere a condițiilor în care erau imobilele este greu de făcut.
Săptămâna asta au avut loc trei evacuări forțate din locuințele administrate de SC Locativa SA. Una a avut loc în Centrul Istoric.
A urmat o a doua pe strada Gen. Gheorghe Avrămescu din municipiu, dintr-un apartament situat la etajul IV.
Contractul de chirie era pe numele lui Valentin B. care a locuit acolo de 40 de ani. Avea o familie normală și viața părea să decurgă în mod firesc pentru ei. Până la despărțirea soților care l-a adus la pragul cel mai de jos pe Valentin B. Decăzut, și-a format un anturaj care a stârnit nemulțumirea vecinilor.
Totul cumulat cu datoriile care au tot curs și s-au dovedit în cele din urmă imposibil de plătit.
„Este un caz foarte ciudat, noi am avut și sesizări de la asociație, de la zeci de locatari. A fost și un mic incendiu anul trecut. Vecinii sunt nemulțumiți în primul rând de vizitatori, sunt oameni fără adăpost, boschetari care vin și fac scandal. Are datorii foarte mari la asociație, de aproape 100 de milioane de lei vechi”,
Narcis Ștefan, jurist SC Locativa SA
Până în ultima clipă, botoșăneanul a tot sperat că va fi păsuit de instituțiile statului. Nu a mai fost să fie, a fost rugat să-și găsească un alt loc în care să stea.
„În anul 1999 soția a plecat în Italia. Vorbesc la modul cel mai serios. Mie îmi place să fiu un om corect. Din 1999 când a plecat ea în Italia am lucrat și eu cum am putut. Acum eu mă lupt pentru pensie, am cinci ani de zile de când mă lupt. Vă arăt acte, nici nu mai știu cum mă cheamă cu buletinul în mână. Eu nu am avut nici un venit, vă dați seama? Pur și simplu nici un venit. Din 2008 m-am despărțit de soție. Eu am tot plătit, am chitanțe…”,
Valentin B. locatar evacuat
Alături de el, un bărbat cu un câine blestema continuu forțele care au venit să execute evacuarea. Locativa le-a oferit ocazia ca în decurs de patru zile să-și ia lucrurile din apartament.
Una dintre fiicele sale stabilite la Constanța a sunat plângând pentru a se interesa de soarta tatălui. A promis că vine la Botoșani pentru a-l lua la ea pe părintele care a rămas fără acoperiș deasupra capului.
A treia evacuare a avut loc la locuința lui Liviu V., de pe strada Tiberiu Crudu. El nu se mai afla în apartament, fiind deja plecat, cine știe unde.
„A venit fratele lui în urmă cu două, trei luni să-l păsuim. A lăsat un număr de contact, nu a mai răspuns la telefon. Are ceva datorii, de vreo 3.600 de lei la asociație. Și are datorii acumulate și la Locativa”,
Narcis Ștefan, jurist SC Locativa SA
În această locuință este greu de descris modul în care a fost lăsat de chiriaș. Pereți murdari și scorojiți, toaleta transformată într-una publică, cu fecale pe jos și bucăți de ziar utilizate în locul hârtiei igienice. Mirosul era unul greu, imposibil de redat.
„Două evacuări, una am avut locatarul, până la urmă a înțeles că trebuie să plece, a avut termen lăsat de Locativa să poată să își ia toate bunurile de acolo. Ambele imobile au fost debranșate de la utilități pentru neplată. Celălalt imobil se pare că este părăsit de o perioadă bună de timp, sunt luate toate lucrurile, au rămas doar niște resturi și gunoiae, lucruri destul de degradate din punctul meu de vedere”,
Sînziana Secrieru, executor judecătoresc
Evacuările comandate de SC Locativa vor continua în cazul acelor chiriași care nu își achită datoriile, fiind de preferat ca aceste locuințe să fie predate către persoane care chiar au nevoie.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
Whatsapp a lansat o nouă funcție: Instrumentul este disponibil la nivel global
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Slujbe și conferințe în parohiile din Botoșani: PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Fosta perlă a Botoșaniului, la un pas de revenire după accidentarea horror
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Polițiștii au umblat noaptea după hoții de lemne, un sucevean a fost amendat la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024