După o lună întreagă în care le-au tot spus botoşănenilor cât de mult vor să îi ajute şi să se pună în slujba cetăţenilor, liberalii nu s-au obosit să se prezinte nici măcar la prima şedinţă a Consiliului Judeţean Botoşani.
Aceasta a fost convocată, potrivit legii, de prefectul Dan Nechifor, însă nu a mai putut avea loc fiindcă nici unul dintre cei 15 consilieri judeţeni PNL noi aleşi nu au luat loc la masa din sala mare a Palatului Administrativ. Astfel, pe la ora 10:00, după ce s-a intonat „Deşteaptă-te române”, primul reprezentant al Guvernului în judeţ a anunţat că şedinţa nu poate avea loc din cauza lipsei cvorumului. Era necesară prezenţa a minim 22 de consilieri din 33, ori la şedinţă au venit doar 18, adică toţi aleşii de la PSD. În aceste condiţii prefectul a anunţat convocarea unei noi şedinţe pentru sâmbătă, 25 iunie.
PNL-iştii nu au nici măcar scuza nedepunerii raportului financiar la Autoritatea Electorală Permanentă, condiţie obligatorie pentru validarea mandatelor, în Monitorul Oficial fiind anunţată livrarea respectivului raport. La şedinţă nu au luat parte nici măcar Gheorghe Sorescu şi Cristian Achiţei, preşedinte, respectiv vicepreşedinte în exerciţiu, care pur şi simplu ar fi trebuit să vină la serviciu. Culmea, după manevra de astăzi ambii îşi păstrează funcţiile cel puţin încă trei zile.
Mai mulţi PSD-işti, dar şi funcţionari din CJ Botoşani au plecat astfel doar după vreo cinci minute de la şedinţa care nu a mai avut loc.
(S.B.)
VEZI ŞI:
Dispozitivul ”șmecher” cu care au fost dotați polițiștii rutieri de la Botoșani
Gabriela Erdic
Oct 03, 2024
Clădire a jandarmilor pusă la pământ, în loc se construiește un sediu modern – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 03, 2024
S-au pus pe descărcat duba: Polițiștii locali i-au surprins pe camere
Redacția Botoșăneanul
Oct 03, 2024
Directorii de școli somați să NU îi țină în frig pe elevi la ore – VIDEO
Oana Sava
Oct 03, 2024
Denisa are nevoie de ajutor pentru o viață fără durere: Costurile pentru operație sunt uriașe
Redacția Botoșăneanul
Oct 03, 2024