Răspunsul se reflectă mai ales în rezultatele obţinute de elevi la simulările examenelor naţionale unde, în jur de un sfert dintre tineri abia au obţinut o notă de trecere. Grosul tinerilor care trec prin şcoală ani la rând, în cele mai multe dintre cazuri se mulţumesc să turuiască tabla înmulţirii şi se gândesc de două ori când dau piept cu cratimile din gramatica limbii române.
O spun deschis şi sindicaliştii din educaţie care explică şi motivul pentru care noua generaţie pare să stea prost la capitolul cunoştinţe dobândite în anii obligatorii de şcoală.
„Rezultatele la evaluarea naţională sunt de fapt un rezultat al unei politici educaţionale dusă prost timp de foarte mulţi ani. Vinovaţi sunt toţi. Toţi actorii implicaţi de la părinţi, comunitate locală şi apoi ne-am obişnuit să punem vina în cârca profesorilor”, spune
Iuliana Nacu, cadru didactic şi lider al Sindicatului Învăţământului Preuniversitar.
Sindicalista a fost implicată în acţiunile de corectare a lucrărilor de la simulările examenelor naţionale şi spune că realitatea din şcoli este una dureroasă.
„
Eu spun ca profesor implicat în aceste activităţi că au fost elevi care au venit şi au aşteptat doar ca să treacă o oră şi jumătate ca să iasă din sală. Au fost elevi care au scris la teza de matematică tabla înmulţirii la clasa a XII-a, pe teză. Deci nu se poate spune că acel elev are o atitudine corespunzătoare faţă de şcoală. Întotdeauna şcoala a fost arătată cu degetul. Ce pretenţii avem?”, a întrebat retoric
preşedintele SIP.
La evaluarea naţională rezultatele au fost făcute publice pe data de 7 martie, iar procentul de promovabilitate era în jur de 33%.
(G.E.)
CITEŞTE:
Jale mare la evaluarea naţională: DOAR un sfert din elevi cu note peste cinci
VEZI CE SPUNE ŞEFA IŞJ:
Şefa educaţiei botoşănene, duş rece cu dezastrul de la evaluarea naţională