Cei doi lucrau la aceeași stână, conflictul venind pe fondul consumului de alcool.
Poliștii din Hlipiceni, au fost sesizați în ziua de 3 august cu privire la faptul că un bărbat de 63 de ani, din comuna Lunca, a fost victima unei agresiuni.
În urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că bărbatul de 63 de ani, din satul Zlătunoaia, comuna Lunca, lucrează ca îngrijitor de animale la o stână din comuna Lunca, alături de un bărbat de 37 de ani. Pe fondul consumului de băuturi alcoolice și al unei discuții avute în contradictoriu, bărbatul de 37 de ani l-ar fi lovit pe acesta, în zona capului, cu un obiect contondent, cauzându-i acestuia suferințe fizice.
Bărbatul de 63 de ani a fost preluat de un echipaj medical în vederea acordării de tratament de specialitate.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de loviri sau alte violențe.
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Vlad Chiricheș a spus ce s-a întâmplat cu FCSB în eșecul de la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Călin Georgescu și Elena Lasconi merg în turul doi
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Portretul unui independent: Cine este Călin Georgescu, câștigătorul primului tur
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Un botoșănean la un pas să rămână fără casă din cauza unui coș de fum
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024