Sute de CV-uri au fost deja depuse la Consiliul Judeţean de botoşăneni care se află în căutarea unui loc de muncă şi care s-au adresat preşedintelui CJ pentru a obţine sprijin. Mare parte dintre acestea vor fi direcţionate către Nova Apaserv în vederea selecţiei celor 30 de persoane care vor fi încadrate pe perioadă determinată.
Rolul acestora va fi acela de colectare a datoriilor din teren pentru o perioadă de trei luni de zile. Retribuţia financiară va fi una pe măsură în funcţie de sumele încasate de la rău platnici.
„O să dau la societatea de apă toate CV-urile pe care le am, cred că am vreo 300
de CV-uri aici şi o să îi sune pe oameni şi o să îi convoace, aşa cum mai fac şi alte societăţi care fac angajări. Vor fi plătiţi la procent, începând de la 3 până la 15%, vom stabili miercuri în Consiliul de Administraţie. Cine va încasa 100 de milioane are 3% cine încasează 500 de milioane ia 15%”, a spus
Florin Ţurcanu.
CITEŞTE:
Sindicatul de la Apă în negocieri cu directoratul: Nu am fost sfinţi nici noi, nici alţii
Pentru adunarea datoriilor care s-au acumulat cel puţin în ultimii doi ani de zile în cazul abonaţilor de la furnizorul de servicii, şeful CJ trimite o armată de oameni pentru a-i determina pe datornici să scoată bani de buzunare să-şi plătească debitele.
„Eu mi-am făcut un calcul ca în acestea trei luni de zile să încasez toate datoriile. De la apă avem 36 de la comercial şi 40 de la birouri care ies şi ei la încasat, cei de la birouri ies o zi 20, a doua zi alţi 20. Au început să iasă şi mai vin cu ăştia 30 şi o să am undeva la 85 de oameni în fiecare zi pentru încasat şi citit contori”, a mai declarat
Ţurcanu. „Jihadul” nu se opreşte însă aici întrucât preşedintele CJ vrea să suplimenteze şi numărul echipelor de control din teren care îi vizează pe „hoţii de apă”. „
Mai fac corp de control cu 20 de oameni ca să îi prind pe ăia care fură apă, încă o echipă care o să meargă să verifice, deocamdată încerc să găsesc oameni din interior, dacă nu o să aduc de afară”, a încheiat
şeful CJ care şi-a exprimat speranţa că într-un viitor apropiat societatea Nova Apaserv să revină pe linia de plutire.
CITEŞTE:
Nova Apaserv angajează 30 de oameni după o fază de tot râsul